Norc.ro Norc Romania

eXtreme Soft Group S.R.L vă oferă în premieră pentru mediul on-line un serviciu de "street view" - serviciul NORC.
NORC, prin intermediul grupului de site-uri www.norc.ro este primul serviciu web "Fabricat în România", ce permite vizitatorilor să realizeze plimbări virtuale prin oraşe din Europa Centrală şi de Est, utilizând un sistem de navigare între imagini panoramice realizate la nivel de stradă, sistem cunoscut şi sub denumirea de "street view" sau "street-level imaging".

Imaginile puse la dispoziţia vizitatorilor sunt realizate pe baza unei tehnologii proprietare de producere de panorame geo-referenţiate la nivel de stradă. Tehnologia constă în utilizarea unor autovehicule pe care s-a montat câte un dispozitiv proprietar de fotografiere panoramică, corelat cu un sistem de poziţionare globală (GPS) cu corecţii (DGPS).


Harta din site-urile NORC poate fi vizualizată în mai multe moduri:

* Modul Hartă – în acest mod utilizatorul vede desenate numai străzile din regiunea afișată.
* Modul Hibrid – în acest mod utilizatorul vede suprapuse străzile desenate peste imagini de satelit.

Trecerea de la un mod la altul se face prin apăsarea butoanelor "Harta" și respectiv "Hibrid" plasate în partea dreaptă, deasupra conturului hărții.
Acțiuni asupra hărții.

* Pan – reprezintă acțiunea de deplasare a hărții în orice direcție dorită de utilizator, în scopul vizualizării unor noi zone ale hărții. Deplasarea hărții se face prin aducerea cursorului deasupra hărții, apoi concomitent se apasă butonul stânga al mouse-ului și se deplasează cursorul, și odată cu el și harta, în direcția dorită.
* Zoom in/out – prin aceste acțiuni utilizatorul se poate apropia (zoom in) sau îndepărta (zoom out) de imaginile hărții. Ca urmare utilizatorul poate să vadă o anumită zonă a hărții mai detaliat, la acțiunea de zoom in, sau mai puțin detaliat la acțiunea de zoom out. Aceste acțiuni se pot realiza cu ajutorul comenzilor plasate deasupra hărții în stânga, respectiv prin apăsarea pe "+" pentru zoom in și pe "-" pentru zoom out.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu